Cum trăiești cu ADHD?

„Deși am o licență în psihologie, nu am reușit să pun piesele puzzle-ului în ordine decât după ce am ținut un jurnal al emoțiilor timp de un an. Cu toate că starea mea emoțională se reglase și depresia se ameliorase considerabil, jurnalul meu releva un laitmotiv care s-a explicat ulterior în diagnosticul meu final: «iar am uitat să închid ușa, să mănânc», «vorbesc mult și întrerup pe toată lumea», «cheltui impulsiv banii».” După un an de tratament, aceasta a ajuns să fie evaluată psihologic și psihiatric corect, primind diagnosticul final, ADHD, „tulburarea care explică atâtea despre adultul, dar și copilul Cristina”.

Cristina Tacaciu are 33 de ani și a fost diagnosticată, oficial, cu deficit de atenție și hiperkinezie după ce, timp de un an, a urmat un tratament medicamentos utilizat pentru epilepsie și bipolaritate. Aceasta mărturisește că, în România, prea puțini medici psihiatri știu să identifice și să evalueze corect ADHD în rândul adulților. Ei consideră depresia, anxietatea și tulburarea de dispoziție, simptome aferente ADHD-ului netratat, singurele diagnostice viabile.

Ce este ADHD?

Institutul Național de Sănătate Mentală definește tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) ca fiind marcată de un model continuu de neatenție și/sau hiperactivitate, impulsivitate, care interferează cu funcționarea sau dezvoltarea.

Printre principalele simptome se numără:

• Neatenția- o persoană poate întâmpină dificultăți în a rămâne concentrați pe o anumită sarcină, în a rămâne organizați;
• Hiperactivitatea- pentru copii, se poate manifesta prin mișcarea constantă, inclusiv în situații neadecvate, agitație, vorbit excesiv, în timp ce, pentru adulți, hiperactivitatea înseamnă neliniște extremă sau vorbit excesiv;
• Impulsivitatea- persoanele pot acționa fără să se gândească sau pot avea dificultăți în zona autocontrolului. Poate include și dorința de recompense imediate sau incapacitatea de a amâna satisfacția. O persoană impulsivă îi poate întrerupe pe ceilalți sau poate lua decizii importante fără a lua în considerare consecințe pe termen lung.

Statistici la nivel mondial

ADHD Institute, o platformă educațională dezvoltată și fondată de Takeda, cea mai mare corporație farmaceutică din Japonia, raportează o prevalență la nivel mondial de aproximativ 2.2% în rândul copiilor și adolescenților cu vârsta de până la 18 ani. În rândul adulților cu vârste cuprinse între 18 și 44 ani, prevalența persoanelor afectate este de aproximativ 2.8%. Totodată, se menționează faptul că, în trecut considerată a fi o tulburare a copilăriei, acum se recunoaște că ADHD persistă până la vârsta adultă la aproximativ 50-65% dintre indivizi.

Prevalența globală pentru tulburarea ADHD la adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 44 de ani:

„Am aflat că am ADHD, cumva întâmplător…”

Alexandra Neacșu are 26 de ani și a aflat că are ADHD întâmplător. „Eu consideram că aș putea fi autistă (ceea ce s-a și dovedit a fi real), dar în momentele în care căutam mai multe informații despre autism, am descoperit și noțiunea de ADHD, despre care nu știam foarte multe în acel moment.” După câteva săptămâni în care a aprofundat acest subiect, a ajuns la concluzia că ambele diagnostice i se potrivesc.

Următorul pas a constat în căutarea unui specialist, pentru a-i sprijini părerea, însă, lucrurile nu au fost atât de ușoare. „Am întâlnit mulți psihiatri care au negat profund existența ambelor diagnostice din primele trei, cinci minute de consult, dar după mai multe discuții l-au «acceptat»”, mărturisește aceasta. În final, Alexandra a ajuns la un medic psihiatru român, dar care locuiește predominat în Suedia, cu expertiză în ADHD și autism. Cu empatie și deschidere, aceasta i-a evaluat simptomele, apelând și la copilăria tinerei. După acest pas, au urmat câteva ore de evaluare psihologică, care au conturat diagnosticele finale, dar și medicația pentru ADHD.

Și în cazul Biancăi Mogoș, ideea că ar putea suferi de această tulburare a venit tot întâmplător, în urmă cu jumătate de an, la vârsta de 30 de ani. „Am văzut un video pe YouTube despre motivation bridge. Și m-am recunoscut foarte tare. Am căutat mai mult despre ADHD, fiindcă în afară de stereotipul de Denis, pericol public nu știam nimic.” Cu cât s-a informat mai mult, aceasta s-a regăsit în cele citite și i-a propus terapeutului diagnosticul. „Am făcut terapie de multe ori in viața mea pentru depresie, anxietate, probleme cu reglarea emoțiilor”, mărturisește aceasta. Astfel, Bianca a ajuns la medicul psihiatru unde, după un interviu de trei ore, a primit diagnosticul: ADHD.

Cum se manifestă ADHD?

Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit clasifică simptomele tulburării de hiperkinezie cu deficit de atenție în două tipuri de probleme comportamentale:

• unde predomină neatenția (dificultate în concentrare);
• hiperactivitate și impulsivitate.

Majoritatea persoanelor cu ADHD întâmpină probleme care se încadrează în ambele categorii, precum Cristina, care este afectată de această tulburare la nivelul funcției executive și la nivelul reglării emoționale.

În cazul Alexandrei, manifestările sunt multiple. Acestea pornesc de la problemele în rândul concentrării, prioritizării lucrurilor pe care le are de făcut, respectării unui program și ajung la pierderea obiectelor, uitare, insomnii și daydreaming (visare cu ochii deschiși). De asemenea, aceasta vorbește și despre mișcatul excesiv, probleme în controlarea emoțiilor, dar și gânditul excesiv într-o anumită direcție. Un alt simptom, pe care tânăra îl consideră comun, dar și contraintuitiv, este concentrarea excesivă.

„Mă pot concentra perioade extinse de timp pe un singur lucru, ceea ce sună ideal până în momentul în care nu mai aud oamenii din jurul meu, uit să mănânc și să beau apă și mă decuplez cu greu din această stare” spune aceasta.

Totodată, o problemă pe care a întâmpinat-o este impulsivitatea când vine vorba de mâncare. „Acestea duceau de obicei la binge eating (tulburare de alimentație excesivă), urmat de o perioadă de vinovăție și regret. Iar ulterior repetarea.”

Într-o altă ordine de idei, Alexandra recunoaște că există și aspecte pozitive. Se poate concentra mai bine pe lucrurile care îi plac și se desurcă mai bine atunci când există termene limită, pentru că acestea o motivează. „Pot să fac majoritatea lucrurilor mai repede decât pot în general personale neurotipice atunci când există factori motivanți.”

„Eu de fapt am ADD (tulburare de deficit de atenție) cu mici simptome de hiperactivitate”, spune Bianca. Printre simptomele pe care aceasta le-a menționat se numără: „îmi e greu să încep lucruri, tind să lucrez cel mai bine sub presiune, am o memorie de scurtă durată extrem de proastă, nu pot sta locului, simt emoții foarte puternice”. De asemenea, aceasta mărturiește că nu s-a putut relaxa niciodată. „Nu îmi pot imagina cum e să nu faci nimic. Dacă sunt plictisită, mă doare fizic și sunt foarte deprimată. Îmi doresc să fac lucruri, dar efectiv nu-mi pot face corpul să facă ce doresc. Și e așa un limbo care mă face sa plâng de nervi câteodată.”

„O acceptare a acestei realități mi se pare importantă…”

Odată cu efectele pe care le are asupra psihicului și fizicului, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție are repercusiuni în viața de zi cu zi, dar și la nivelul relațiilor pe care le avem cu cei din jurul nostru.

Pentru Alexandra, manifestările ADHD-ului deveniseră un pericol pentru relațiile cu alți oameni, însă a găsit metode prin care le poate face față. „Spuneam lucrurile foarte direct și într-un mod impulsiv, întrerupeam oamenii când vorbeau, în mod neintenționat, uitam zile importante din viața celor din jurul meu.”

„Problema reală și așteptarea nerealistă stă mai mult în faptul că mă aștept, în mod eronat, să mă comport ca ceilalți oameni”, spune aceasta. Alexandra concluzionează că, cel mai eficient mod de a lucra, fiind o persoană care suferă de această tulburare, este urmând un grafic oscilant, nu unul liniar. „Vor exista zile în care voi putea face foarte multe lucruri și zile în care nu voi putea face nimic sau aproape nimic. Așa că o acceptare a acestei realități mi se pare importantă.”

În cazul Biancăi, conștientizarea s-a produs la locul de muncă, unde a realizat că totul părea mai greu pentru ea decât pentru ceilalți colegi. „Uitându-mă în spate, îmi dau seama că mi-a luat mai mult să învăț și în timpul școlii, lucrurile grele mereu le lăsam la final, făceam greșeli la matematică în calcule constant deși metoda era bună.”

Cum gestionăm ADHD-ul?

„Am apelat la psihoterapie iar, cu mult efort, am progresat și psihoemoțional, și la locul de muncă, astfel încât am reușit să îmi permit medicamentul”, spune Cristina. Medicația a reușit să-i reducă anxietatea, agitația mentală, dar și fizică. În terapie, aceasta a reușit să se înteleagă mai bine, să se accepte, să se iubească. „Am citit absolut tot ce se putea despre ADHD și acum știu că înseamnă un tipar atipic de dezvoltare a creierului, cu implicații multiple.”

Și Alexandra susține că medicația o ajută foarte mult în problemele de disfuncție executivă. În același timp, merge și la terapie, unde apelează la scheme cognitive.

De asemenea, Bianca a apelat la ajutorul psihiatrului, cu care discută pentru a înțelege ce se întâmplă în corpul ei. „Am încercat medicație care a ajutat pentru un moment cu făcutul de liniște în creier și puterea de concentrare însă, într-un final, nu a fost pentru mine”, susține aceasta.

Cum trăim cu ADHD?

Astăzi mă consider o persoană de succes. Cel mai important, resimt multă fericire și satisfacție iubindu-mă și arătâdu-mi empatie și susținere. Chiar dacă încă uit, încă pierd, încă întrerup și încă fac greșeli „de incepator”.

Cristina Tacaciu