Conform American Journal of Psychotherapy, anxietatea de separare, în majoritatea cazurilor se manifestă la copii și este o stare emoțională patologică în care copilul și persoana de care este crescut, în general mama, sunt implicați într-o relație de dependență reciprocă. Aceasta se manifestă prin nevoia intensă, atât a copilului, cât și a mamei, de a fi într-o strânsă apropiere fizică unul de celălalt.
Pentru a înțelege mai bine anxietatea de separare la adolescenți și pentru a afla care sunt cauzele apariției și simptomele pe care le manifestă, am intervievat-o pe psihologa Claudia Chiorean, ea fiind specializată în domeniul psihologiei din anul 2006 până în prezent. Aflăm, de la aceasta, că la ei apare atunci când, din punct de vedere fiziologic, sunt dezvoltați ca un adult, dar mintea este încă în stadiul copilăriei, la granița dintre copilărie și maturitate. Atunci se formează un contrast și apare întrebarea ,,Cine sunt eu?”, de unde pornesc toate temerile și fricile.
Cum se manifestă anxietatea de separare?
Anxietatea de separare, în cele mai multe cazuri, se manifestă în perioada de dezvoltare a copilăriei. Aceasta provine datorită atașamentului copiilor față de părinți, față de persoanele semnificative care îi cresc. Atașamentul este capacitatea și modalitatea de învățare a exprimării sentimentului de dragoste, de iubire prin manifestări concrete, prin activități și prin acțiuni.
De unde provine anxietatea de separare?
Conform psihologei Claudia Chiorean, aceste atașamente ne marchează toată viața. Ajungem să ne comportăm după modelul cu care am fost învățați și cu care noi am trăit.
Atașamentele sunt de mai multe tipuri. Unul dintre ele este cel securizant. Acesta se manifestă atunci când persoana în cauză conștientizează că persoana iubită sau cea semnificativă pentru ea, pleacă de lângă ea, iar aceasta este capabilă să înțeleagă că se va întoarce și manifestă în continuare atenția și iubirea cu toleranță, înțelegere și nu simte frica ideii de abandon.
După spusele psihologei Claudia Chiorean, un alt tip de atașament este cel anxios. ,,Acesta manifestă o frică pe care o învățăm din copilăria noastră și se referă la momentul acela în care persoana iubită sau semnificativă pleacă de lângă noi, atunci apare frica de a nu pierde persoana respectivă sau că ea nu se va mai întoarce.” Această frică se interiorizează, iar în relațiile de-a lungul timpului cei în cauză se vor comporta sub spectrul fricii respective. Comportamentul va fi unul retras, inhibat, frica de a dezvălui cine sunt cu adevărat și de a-și arăta iubirea.
Atașamentul dezorganizat este o altă categorie de atașament care poate dezvolta anxietatea de separare. ,,Și acest atașament apare din mica copilărie, din cauza faptului că persoana semnificativă a avut un comportament foarte variat față de persoana afectată.” Aici apare întrebarea ,,E vina mea că se comportă așa cu mine?”, iar de aici pornesc reacțiile reticente și dorința de a acționa la fel, cu un comportament variat față de persoana iubită, zice Claudia.
Ultimul fel de atașament este de atașament este cel evitant, în care eviți să declari dragostea cuiva. Toate aceste manifestări comportamentale sunt ulterioare perioadei copilăriei, când deja ne putem manifesta ca o persoană independentă. Totodată, acestea își au rădăcinile în acel tip de atașament creat în copilărie de persoana semnificativă, ne spune psihologa Claudia Chiorean.
Când se dezvoltă această tulburare?
Această afecțiune este specifică perioadei de dezvoltare a oricărui copil, apare în general între șapte, opt luni și un an, putând să dureze până la doi ani . Presupune o teamă imensă a copilului că părintele, odată plecat, nu va reveni. De obicei anxietatea de separare se manifestă atunci când copilul merge la creșă, grădiniță, dar în unele cazuri și în clasele primare. Dacă copilul are atașament securizant va înțelege plecarea, iar dacă are atașament anxios sau dezorganizat va trece mai greu peste această perioadă, explică psihologa.
Poate apărea și la adolescenți?
Această tulburare se poate dezvolta și la adolescenți. Elementele de atașament, când vine vorba de aceștia, apar atunci când încearcă să se descopere pe ei înșiși. Când încep să se descopere, apare un conflict între dezvoltarea fizică și cea psihică, deoarece fizicul se dezvoltă mai repede decât psihicul. Atunci apar elementele acestea de atașament foarte clare, deoarece adolescentul dorește să relaționeze și este o persoană sociabilă care intră în relații cu ceilalți și își pune întrebarea ,,Cum mă definesc prin ceilalți?”, spune Claudia Chiorean.
Cum ne dăm seama că suferim de această tulburare?
Conform Claudiei Chiorean, un mare bagaj emoțional apare din copilăria lor, preluând din familie aceste sentimente . Ei cred că acela este singurul model funcțional, pentru că este singurul pe care îl cunosc, folosindu-l în relațiile cu cei din jur, iar de aici își dau seama că modelul nu este funcțional atunci când nu îi avantajează, se despart foarte des de prieteni, sunt lezați, le este frică și au tendința de a controla.
Adolescenții trebuie să realizeze până la o anumită vârstă dacă modelul pe care ei l-au avut este unul funcțional sau nu și trebuie să lucreze la el pentru a-l face funcțional. Dar în unele cazuri, aceștia nu realizează, iar atunci se declanșează tulburarea de anxietate. Anxietatea de separare se dezvoltă din cauza unui eveniment dureros, un moment traumatizant care s-a produs în viața adolescentului. Din acel moment, el începe să se focuseze foarte mult pe plan emoțional, lăsând partea rațională să umbrească. Când acesta nu mai folosește foarte mult elementele raționale cauză-efect și analiza critică, fiind foarte implicat emoțional, nu mai poate gândi foarte clar, iar atunci ne dăm seama că a trăit o traumă foarte puternică, conform psihologei.
Cum se mainefstă?
Cei care suferă de această tulburare, au frica de a-și lăsa prietenii sau părinții să plece pentru că știu sau simt că nu se vor mai întoarce la ei. Acest mecanism al fricii de abandon creează nevoia de control. Însă, atunci când nu se poate realiza controlul, apare teama de ce se va putea întâmpla. Aici apare comportamentul evitativ și preferă să nu realizeze acțiuni care să îi scoată din zona de confort, aceștia văd doar partea negativă și predomină o stare de tensiune, explică Claudia Chiorean.
Anxietatea de separare ,dacă se află la un nivel avansat, începe să afecteze și partea fiziologică. Apar manifestări, durere în zona cervicală, care e foarte încordată, ca și când tot timpul ai purta o povară pe umeri, ,,trebuie sa duci tot universul in spate”. De asemenea, apar dureri musculare și dureri de cap.
Cum se tratează?
În general, această afecțiune se tratează prin exercițiu. În cazul în care anxietatea s-a îmbinat cu depresia, se tratează cu ajutorul unui specialist și medicamentație. Exercițiile care se folosesc pentru anxietatea de separare se pot realiza și pe cont propriu, exersând situațiile anxioase care ne creează probleme. Psihologa Claudia Chiorean, ne spune că pentru început situația care ne creează frica trebuie analizată și trebuie găsite posibile variante cu ce se poate întâmpla rău, dar și bine în egală măsură. Apoi analizăm ce se poate întâmpla în ambele situații. Când ajungem la situația negativă, unde apare frica de a fi părăsit, primul pas este acela de a realiza semnificația relației cu persoana față de care a apărut frica și schimbările survenite în această relație. ,,Cine am fost eu înainte de relația respectivă, ce caracteristici am avut înainte, apoi analizați ce s-a schimbat în comportamentul vostru de-a lungul relației, dacă v-ați simțit confortabil sau nu cu aceste schimbări, ce v-a plăcut, dar și ce nu v-a plăcut.”
Și dacă totuși pleacă?
Conform psihologei această analiză, în cele mai multe cazuri, întrebarea ,,Ce se poate întâmpla dacă mă părăsește?” încă există. ,,O să găsesc pe altcineva care va reuși să îmi umple lipsurile din relația anterioară”, este varianta logică, rațională și funcțională pentru situația care pe mine mă înspăimântă. Iar prin aceste variante raționale îți înveți creierul că, ,,indiferent de ce s-ar întâmpla nu sunt pierdut, există o alternativă care, de fapt, de cele mai multe ori, mă ajută, contribuie la dezvoltarea mea pe alte planuri, pe care eu nu le vedeam în relația respectivă”.
