„Primele semne de avertizare ale organismului că ceva se petrece greșit cu mine le-am pus pe seama unei anemii, deoarece mă știam de mică cu lipsa de vitamine în organism. Motiv pentru care am mers la multe investigații medicale când, de fapt, erau somatizările cauzate de anxietatea socială. Așa am ajuns la vârsta de 20 ani să realizez că am anxietate socială”, spune Jelena.
Statistici
Conform The Recovery Village și National Alliance on Mental Illness, 40 de milioane de adulți din Statele Unite ale Americii se confruntă cu o tulburare de anxietate, iar simptomele încep să se manifeste înaintea vârstei de 21 ani. În cazul copiilor și adolescenților s-a constatat că în jur de 8% dintre aceștia au o tulburare de anxietate. Printre altele, tulburarea de anxietate generalizată reprezintă una dintre cele mai frecvente dizabilități la locul de muncă raportat în Statele Unite ale Americii.
Afecțiunea psihică ascunsă în cea fizică
Nikolic Jelena Smaranda, în vârstă de 24 de ani, ne povestește cum din firea veselă, optimistă și plină de viață, a ajuns să se confrunte cu dureri foarte mari de cap, de oase și nevralgii intercostale ce au determinat-o să apeleze la multe investigații medicale, toate ducând-o însă la același rezultat: perfect sănătoasă. După o perioadă, situația acesteia s-a înrăutățit, încât nu mai putea ieși din casă, neînțelegând ce se întâmplă cu ea timp de 4 luni, așa că a decis să meargă la un psiholog, chiar dacă toată lumea din jurul ei îi spunea că e bine și totul se află doar în mintea ei.
Și Ines Sabou, 25 ani, descrie că „La început simțeam emoțiile în fiecare zi. Mai ales în primele 2-3 luni simțeam anxietate de la orice lucru minor. Fie că eram singură, fie că eram în compania cuiva, simțeam de cele mai multe ori frica: de moarte, că pierd controlul, că am să mă îmbolnăvesc. Iar acestea veneau la pachet cu diverse senzații: fizic simțeam palpitații, amețeală, amorțeală în mâini și/sau picioare, iar emoțional simțeam un carusel de emoții greu de identificat, cel mai des neliniște, agitație, dor”.
Pentru a înțelege mai bine conceptul și manifestările cauzate de anxietatea socială, am apelat la ajutorul psihologului Sergiu Marcu, Co-fondator al „RO Acces la Sănătate Mintală”.
„Anxietatea sau fobia socială reprezintă frica accentuată și persistentă față de situații sociale sau față de situații care presupun evaluarea performanței și în cadrul cărora individul poate fi pus într-o postură stânjenitoare.
Asemenea altor tulburări de anxietate, fobia socială este asociată cu o frecvență ridicată a experiențelor aversive din copilărie. Pe fondul unor vulnerabilități genetice, evenimentele de viață negative și anumite experiențe de învățare pot contribui la un risc ridicat pentru anxietatea socială patologică. Fobia socială apare, de obicei, în anii de început sau de mijloc ai adolescenței ( 13 ani este vârsta medie pentru declanșarea tulburării).”
„Viața unui om cu anxietate socială este foarte limitată”
În urma consultului psihologic și a psihoterapiei, Jelena nu s-a simțit mai bine, ba din contră, i-au accentuat simptomele și au făcut-o să fie și mai anxioasă, mai agitată. Așadar, a decis să meargă și la un psihiatru, ce i-a recomandat un tratament care a făcut-o să se simtă „ ca scoasă nouă din cutie, de parcă acum îmi începeam viața”. Atrage în același timp un avertisment și anume: să nu se abandoneze un tratament odată ce este recomandat, chiar dacă persoana se simte mai bine ulterior, deoarece poate face individul să se simtă mai rău decât se simțea inițial.
Acest aspect a adus o altă dificultate Jelenei- convingerea celor dragi că suferă de anxietate socială.
„Nu mi-a fost greu să mă conving pe mine că am nevoie de tratament, ci pe oamenii din jurul meu că am nevoie de ajutor, căci toți spuneau «ești nebună», «cum să iei așa ceva?», «îți omoară creierul». Atunci am luat singură decizia, că o să mă duc și o să mă fac bine”.
Ines, pe de altă parte, a reușit doar cu ajutorul psihologului și a unui antrenor, fără a mai fi nevoie să meargă la alte consultații.
„Caracteristica principală este frica de evaluare negativă – totuși, persoanele cu fobie socială se pot teme de orice tip de evaluare (fie ea și pozitivă). Emoția asociată în cele mai multe cazuri este rușinea. Printre cele mai grave manifestări se regăsesc comportamentele de evitare și siguranță (nu mă expun în spații publice, evit să vorbesc în fața colegilor la curs) dar și simptomele fiziologice care sunt identice cu acelea din tulburarea de panică: creșterea ritmului cardiac, a frecventei respirației, tremur, transpirații”, afirmă psihologul Sergiu Marcu.
Stilul de viață și mediul familial
Jelena consideră că anturajul greșit și stilul de viață haotic au făcut-o să aibă anxietate socială, căci acestea i-au produs mereu o frică de a nu supăra pe cineva, de a fi judecată sau comparată cu alte persoane.
„Oamenii ar trebui să fie atenți la deciziile pe care le iau, pentru că dacă iei decizii proaste, rezultatele nu vor fi bune”.
În același timp, Jelena a învățat astfel să își cunoască corpul și să se cunoască pe sine, dar cu părere de rău și tristețe în voce afirmă că de-a lungul timpului a observat că „oamenii nu conștientizează cât de periculos este să lași o afecțiune psihică să te domine, pentru că, cu cât trece mai mult timp, cu atât este mai greu de vindecat”.
Același lucru este confirmat și de către psiholog „Pentru persoanele cu anxietate socială mediul exterior este perceput mai ostil decât este în realitate. Cred că cel mai bun lucru pe care am putea să îl facem e să creăm noi înșine niște medii sigure, unde aceste persoane să se simtă în siguranță. Un alt lucru care ajută este normalizarea – persoanele cu fobie socială tind să creadă că doar ei se simt așa și că problema este la ei – dacă am vorbi unii cu alții despre experiențele personale ar putea constata că și cei mai sociabili dintre noi resimt niveluri de disconfort atunci când se află în contexte sociale”.
Tot acesta e de părere că:
„Anxietatea socială se tratează prin terapie cognitiv comportamentală, unde, în funcție de severitate și manifestări, se propune un plan de intervenție cu focus pe dimensiunile comportamentale, cognitive, emoționale si fiziologice. Când vorbim despre vindecare, trebuie să avem în vedere așteptări realiste. Dacă prin vindecare înțelegem să nu mai simțim nicio emoție negativă în contexte sociale, atunci e puțin probabil să ne vindecăm. Dacă prin vindecare înțelegem cum să facem ca aceste emoții negative să nu mai fie disfuncționale și contraproductive, atunci avem șanse mari să ne vindecăm.
„Nu mi-am dat voie să renunț niciodată!”
„Nu mi-am dat voie să renunț niciodată! Întotdeauna mă încurajez spunându-mi că o să fie mai bine, o să meargă mai bine… Dar e greu! Pentru că mereu trebuie să speri și tu să fii cel care se ridică de jos. Singura modalitate de a depăși această tulburare e prin foarte multă dragoste. Căci ai nevoie de susținere și sprijin”, consideră Jelena.
Ines conchide prin a ne spune că „nu putem controla trei lucruri majore: situațiile, consecințele și emoțiile. De cele mai multe ori, noi ne facem scenarii în minte și tot de atâtea ori, cei din jur nu ne văd așa. Important este să nu ne lăsăm bătuți de ceea ce experimentăm”.
Astfel, psihologul ne evidențiază următorul aspect:
„În ultima perioadă am văzut o creștere a cazurilor de anxietate socială, mai ales pe fondul pandemiei. Izolarea și frica din ultimii ani au accentuat simptomele persoanelor care aveau, poate, simptome sub pragul clinic. Trăim vremuri în care mediul exterior este perceput ca fiind tot mai ostil. Fobia socială ne împiedică să ne satisfacem nevoi de bază precum cele de atașament și apartenență. Din punct de vedere evoluționist suntem programați să trăim în conexiune și contact (fizic proximal) cu ceilalți, ori, având fobie socială, aceste nevoi rămân nesatisfăcute și pot să contribuie la dezvoltarea altor tulburări.”
