Cel mai probabil ai auzit și tu de multe ori proverbul „Curioșii mor repede”. Și tot de atâtea ori nu înțelegeam de ce aș putea muri din curiozitate. Crescând, am rămas cu această întrebare până în ziua în care am aflat despre cafea, țigări, alcool, medicamente și droguri – care, surpriză! Pot provoca dependență.
Dependență sau adicție?
Am început să consum cafea în jurul vârstei de 13 ani din curiozitate, pentru că avea un miros plăcut și pe majoritatea persoanelor le vedeam că o beau dimineața ca pe un ritual. Fără ea erau ca niște zombi, fără energie. Nimeni nu vorbea despre ea ca fiind ceva negativ sau care îți poate influența semnificativ organismul și viața.
Așa că a trebuit să aflu pe propria piele, printr-o cădere de calciu severă, efectele negative pe care le are. Și așa am stat în spital aproape două săptămâni în perfuzii cu calciu și alte vitamine.
De atunci, m-am documentat cu privire la efectele cofeinei în organism și am decis să reduc consumul ei cât mai mult. Dar nu am știut cât de dificil poate fi. Pentru că odată creată o dependență, e foarte greu să te lași de ea sau să o consumi în cantități reduse. Organismul devine dependent de ea și îți provoacă diverse simptome și manifestări.
Adicția și substanțele
Dependența de substanțe sau dependența de droguri este o tulburare neuropsihiatrică caracterizată printr-o dorință recurentă de a continua consumul de droguri, în ciuda consecințelor dăunătoare.
În cartea intitulată „Substanțe și non-substanțe”, scrisă de doctorii Xiaochu Zhang, Jie Shi și Ran Tao, mai regăsim și că dependența de non-substanțe (sau dependența comportamentală) acoperă jocurile de noroc patologice, dependența de alimente, de internet sau telefonul mobil.
Statistici la nivel european despre adicții
În Raportul european privind drogurile: Tendințe și evoluții din 2021 se estimează că 28,9% din populația Uniunii Europene, cu vârste cuprinse între 15-64 ani au consumat droguri ilegale cel puțin o dată în viață.
Evoluția drogurilor e remarcabilă, trecând de la inhalare până la injectare. Acest fapt a condus la testarea tuturor varietăților de către oameni, ajungând consumatori ulterior. Iar printre cele mai consumate se află canabisul.
Filme despre adicție
„Beautiful Boy” este un film din 2018, ce reprezintă tocmai viața unui adolescent dependent de droguri. Lupta împotriva adicției e grea și obositoare, atât pentru Nic, cât și pentru familia lui. Dar urmărindu-l, te poate ajuta să vezi efectele devastatoare ce le poate avea, netratat la timp.
Tot de mare ajutor în înțelegerea subiectului ar mai fi acest articol.